Piața media din România se va îmbogăți cu încă două noi stații TV sportive: “Arena TV” aparținând trustului Intact și încă “no name-ul” sportiv care va fi lansat de Realitatea Media. “Ideea ne-a venit acum doi ani, sper ca până la toamnă să emitem deja. Vom difuza futsal, fotbal feminin și meciurile naționalei U21, dar sperăm să avem și cel puțin un meci din Liga I”, a dezvăluit Cristi Crețu, directorul general Sport al trustului Intact. Investiția totală în noul post sportiv, împreună cu alte două noi stații pe care Intact le va lansa, va fi de 30 de milioane de euro. Realitatea Media vrea să profite și ea de anul în care România participă la Euro și la Olimpiadă, urmând să lanseze un post sportiv până în vară, despre care însă nimeni nu suflă o vorbă. Surse din piață susțin că Realitatea ar vrea să cumpere una din opțiunile pentru Liga I, dar și câteva campionate puternice din Europa, pentru a se impune rapid pe piață.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER